marți, 8 octombrie 2013

TABLETA NR.1



CONFERINTA INTERNATIONALA „STAT, JUSTITIE SI MEDIERE”

Una dintre cele mai interesante prelegeri a fost cea a Domnului Ales Zalar, fost Ministru al Justitiei in Slovenia, judecator si mediator.
Domnul Zalar a prezentat conceptul de dezvoltare a modelului cu multiple iesiri pentru instantele din Europa (Multi-door Courthouse Model in Europe), model elaborat in sistemul de justitie din SUA, o inovatie a Domnului Frank Sander, Profesor Emerit la Harvard Law School, prin anii ’’70. Acest profesor a propus ca in litigiile comerciale sa nu se foloseasca strict evaluarea juridica in raport cu legea, ci pe langa aceasta sa se evalueze posibilitatea de a aplica arbitrajul in formele „binding” si „non-binding”, precum si medierea sau conferinta juridica restaurativa, ca forme de rezolvare a litigiilor civile si comerciale.
Asadar, acest model, a subliniat Exelenta Sa Domnul Zalar, a fost dezvoltat de Curtile Americane de Justitie care au oferit, dincolo de litigation, mediere, arbitraj, evaluare neutra timpurie (in vederea prevenirii conflictelor), si alte proceduri ADR.
In acest model (Multi-door), vorbim despre un design deliberat, care cuprinde mai multe procese, adaugate la judecata obisnuita, clasica, procese oferite de catre instante. S-a subliniat ca acest model deserveste in modul cel mai optim interesele mediatorilor, intrucat, pentru mediatori, instantele sunt sursele principale de cauze, de clienti.
Bun cunoscator al realitatilor, Domnul Zalar a subliniat ca situatia in toata Europa de Est este asemanatoare: pe de o parte avem multi mediatori bine pregatiti, care asteapta sa intre pe cauze, iar pe de alta parte, instante cu teancuri de dosare, carora nu le pot face fata in timp util. In fond, cele doua profesii au interese conjuncte, si la modul foarte concret, in opinia domniei sale, mediatorii si judecatorii trebuie doar sa comunice in mod adecvat si de o maniera care sa serveasca cel mai bine justitiabilul.
Cele doua profesii (judecator si mediator) trebuie sa puna impreuna experienta lor si abilitatile pentru a deservi cel mai bine justitiabilii. Avand la dispozitie modelul Multi-door Courthouse, mediatorii si judecatorii trebuie doar sa evalueze corect si sa incadreze cauza care li se aduce inainte, in procesul cel mai adecvat nevoilor de rezolutie: mediere, arbitraj, etc. Uneori, arbitrajul poate aduce mai multe satisfactii in cauza respectiva, alteori medierea poate fi mai potrivita situatiei, sau in alte contexte raportarea stricta la lege poate fi singura solutie.
Din experienta sa, ca unul care a implementat in timpul mandatului de Ministru al Justitiei sistemul Multi-door Courthouse, cu cat mai multe posibilitati de adresare a cauzei, cu atat mai mare si satisfactia clientilor si optimizarea solutiilor. Aplicand acest model, este adevarat, instanta arata mai degraba ca un centru de diagnostic al conflictelor, insa acest lucru nu face decat sa creasca increderea justitiabililor si credibilitatea instantelor.
O comparatie extraordinar de interesanta, facuta de Domnul Zalar si pe care vrem sa o impartasim cu voi, colegii mediatori din ATELIER MEDIERE, este  aceasta: atunci cand cineva are o suferinta, sau o problema, si merge la un centru de diagnostic, sub nici o forma nu se asteapta ca din prima sa fie supus unei interventii chirurgicale, ci prefera sa faca mai multe investigatii, sa se lamureasca cu privire la problema lui si, in prima instanta, sa incerce metode mai delicate, mai non-invazive pentru a-si rezolva suferinta. La fel este si cu asteptarile pe care le au justitiabilii, care sufera de nedreptate. Daca le pui la dispozitie metode mai delicate, mai prietenoase, le vor prefera oricarui proces litigator.
In lumina acestei comparatii, Domnul Zalar a mentionat ca, in viziunea domniei sale, viitorul justitiei nu va putea evita mai devreme sau mai tarziu, procesele de diagnosticare a conflictelor si de distribuire adecvata catre cea mai potrivita dintre iesiri (door). In acelasi timp, prin modelul „iesiri multiple” (multi-door), sistemul de justitie se si responsabilizeaza, nu doar se eficientizeaza, recunoscand diversitatea posibilitatilor de a solutiona un litigiu.
Considerand experienta slovena, Domnul Zalar a subliniat ca, intr-adevar, majoritatea justitiabililor, dat fiind ca se pregatisera de lupta in instanta, nu s-au simtit foarte confortabil cand judecatorii le-au recomandat medierea; odata ce au intrat in procesul de mediere, 80% din cazuri au ramas la mediere.
Un alt aspect interesant din experienta slovena: la inceputul implementarii sistemului Multi-door, a existat teama exprimata de judecatori ca isi vor pierde autoritatea, insa in ciuda faptului ca medierea s-a deblocat, instantele sunt inca supra-incarcate de dosare. O particularitate a modului in care medierea este valorizata in Slovenia, este data si de faptul ca acordul la care se ajunge prin mediere are un tratament egal cu cauza judecata.

Dupa Note de Conferinta
de Daniela Stefanescu si Mihail Brinzea



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu