RESPECTUL PENTRU PROFESIE

Inainte de a vorbi despre respectul fata de profesie, ar fi bine sa facem o analiza a respectului de sine.
Cineva spunea la un moment dat ca detii adevarata putere atunci cand stapanesti respectul si disciplina de sine. Iar respectul de sine, de multe ori, se reflecta in actiunile noastre, in alegerile pe care le facem, in deciziile pe care le luam, si de ce nu, in felul in care relationam cu semenii.

Reactiile pe care atitudinea si alegerile noastre le genereaza, pot fi un bun barometru al nivelului de stima, respect si consideratie pe care ni le acordam. Si atunci cand alegerile noastre au legatura cu profesia, in mare masura respectul acordat acesteia are un impact enorm asupra noastra ca indivizi responsabili si maturi.

Atunci cand descoperi ca vocatia ta este bine reprezentata de o anumita profesie, caci te regasesti si te pliezi perfect cu anumite principii si precepte, respectul fata de aceasta creste, avand drept exponent gradul de apreciere si admiratie fata de profesia ta!

Alegi sa practici doar acea profesie care iti aduce multumire de sine! Practici o activitate menita sa te inalte, sa iti dea satisfactie, sa iti aduca in suflet bucurie, insa in egala masura sa-ti dea prilejul de a-ti descoperi si dezvolta aptitudini neexplorate, pe langa satisfactiile de ordin intelectual si de ce nu, de ordin material. Doar oamenii cu adevarat liberi reusesc a face in mod constient aceasta alegere, ceilalti fiind doar norocosi.

Respectul pe care il acordam profesiei se materializeaza si prin comportamentul nostru fata de imaginea si reputatia acesteia. Nu putem ignora faptul ca imaginea profesiei este o obligatie pentru noi toti, caci atunci cand am avut libertatea de a alege o profesie respectata, ne-am asumat inclusiv sa mentinem acest nivel al stimei, si sa-l transmitem mai departe cu imbunatatiri daca este cazul! Cata vreme ne-am bucurat de ponderabilitatea cu o categorie profesionala stimata, avem cel putin obligatia morala de a respecta starea de fapt in care am ales sa ne aflam.

Profesia de mediator este, asa cum ne place sa spunem, una nobila. Din ce ne dam seama de aceasta? Din faptul ca mediatorul este un om de valoare? Din faptul ca da valoare? Sa fie oare vorba si despre oamenii in slujba carora mediatorul a inteles sa se afle, prin profesia sa?
Ne place, deasemenea cum suna cand spunem despre noi ca prestam o actiune in folosul si interesul nemijlocit al oamenilor! Se poate realiza asta fara respect pentru oameni? Cum sa ofere valoare un om care nu respecta valorile umane?

Atunci cand afirmam ca medierea este o alternativa la calea clasica a justitiei, trebuie sa ne asumam ca alternativa sa ofere cel putin nivelul de respect de care se bucura justitia clasica! Cum putem sa facem asta? Admitand ca sta in puterea noastra, admitand ca in primul rand nu trebuie sa permitem jumatati de masura in evaluare si pregatirea noastra, improvizatii la respect, evadari de la regula bunului simt, delimitandu-ne si lepadandu-ne de cei care ne degradeaza profesia, luand atitudine fata de cei care ii incalca principiile!

Daca vrem sa avem un cuvant de spus, sa nu mai fim tratati cu indiferenta si din cand in cand cu condescendenta, daca vrem sa dobandim respectul celor din jur, trebuie sa avem masura propriilor actiuni, controlul si responsabilitatea faptelor noastre, si nu in ultimul rand sa ne educam in spiritul respectului fata de noi si profesia noastra!

Este de la sine inteles ca doar asa vom avea parte si de increderea atat de necesara!

PROBITATE, INTEGRITATE, ONORABILITATE

Atribute inseparabile ale unei entitati profesionale, in cazul de fata fiind vorba despre Mediator. Si voi renunta a ma referi in continuare la Mediator ca individ, ci mai degraba ca individualitate!

Veti spune, probabil, ca atributele alese pot fi intr-o exprimare lato sensu sinonime. Nimic mai adevarat, insa am dorit ca de aceasta data sa fac o usoara diferentiere intre cele trei notiuni, pentru ca ele sunt tratate distinct atunci cand se aplica subiectului numit Mediator.

In Codul de etica si deontologie profesionala a mediatorilor, Probitatea profesionala este definita ca fiind "respectarea tuturor normelor deontologice si de organizare si functionare ale profesiei stabilite prin lege, regulament de organizare si functionare, cod etic si deontologic si hotarari ale Consiliului de Mediere".

In acelasi Cod, Integritatea morala vine insotita de Increderea pe care partile trebuie sa o dobandeasca in persoana Mediatorului, relatia astfel formata fiind generata de spiritul de dreptate, cinste, corectitudine si sinceritate.

Despre Honorabilitatis Codul nostru etic si deontologic nu face nicio referire, autorii, probabil din considerente similare cu definitiile date mai sus, lasand la libera subintelegere a celor avizati ideea conform careia nu poate exista Integritate fara Onorabilitate.

Si totusi, este necesara o analiza, deoarece cu destul de mare usurinta putem identifica individualitati cu probitate in randul profesiilor preponderent dominante, dar cu un nivel scazut de integritate profesionala ca si mediatori, la fel cum putem identifica persoane cu o integritate profesionala fara cusur, insa de o onorabilitate indoielnica ca si indivizi.

Daca am incerca o definitie desavarsita a Mediatorului, aceasta ar trebui sa cuprinda elemente care sa propulseze in mod obligatoriu individul la stadiul de individualitate. Iar Probitatea, Integritatea, Onorabilitatea ar trebui in mod evident incluse in aceasta definitie, fara tagada!

Nu doar pentru a avea o definitie desavarsita a Mediatorului, ci si pentru a realiza un model ravnit, un patern de calitati si insusiri de urmat!

Voltaire spunea: "Onoarea este un amestec natural de respect pentru oameni si pentru sine." Iar ceea ce trebuie sa prisoseasca Mediatorului, cu siguranta este Onorabilitatea, care fundamenteaza toate celelalte insusiri.

Medierea - La granita dintre oneros si gratuitate

In ultima perioada de timp asistam la exprimari in spatiul public ce fac referire la cuantificarea serviciilor de mediere. Sau ceea ce specialistii au denumit pe scurt, onorariu. 

Sunt mediatori care, pe langa faptul ca se afla in eroare afirmand ca finalitatea procesului de mediere concretizata prin incheierea unui acord reprezinta practic impacarea partilor, mai fac si imprudenta de a induce publicului larg ideea ca singura satisfactie este cea rezultata din faptul si actul impacarii partilor si nicidecum prestarea de servicii remunerate corespunzator cu nivelul de profesionalism si implicare a mediatorului! 

A ignora conceptul "Cat dai, atata face!", care se aplica si in cazul serviciilor de mediere, poate reprezenta intr-o piata libera a profesiilor liberale nu doar o autoevaluare defectuoasa, ci si o eroare grava de management a Biroului de mediator. 

In fond, nu este vorba despre altceva decat o subapreciere personala, o lipsa de incredere in capacitatea de a gestiona propriile resurse, o lacuna in gradul de pregatire profesionala! 
Cum poate un specialist in analiza de conflict sa evalueze corect alternativele si optiunile generate de beneficiarii serviciilor sale, daca nu face o balanta corecta a onorariului perceput versus volum de munca?

Practicarea unor onorarii care nu se incadreaza intr-o logica financiara prestabilita, nu face altceva decat sa debusoleze clientii. Care sunt criteriile pe baza carora un mediator hotaraste ca intr-un dosar "lucreaza" pro bono, iar in alt dosar percepe un onorariu? Care ar fi principiul care fundamenteaza o astfel de procedura? Si apoi, partile vor aprecia ca acest profesionist (mediator) care a aplicat onorariu zero (0), s-a dedicat cauzei suta la suta? 


Interesanta modalitate de a construi si mentine increderea oamenilor in si pe parcursul medierii! 


Cat despre impacarea partilor si satisfactia ce o provoaca acest fapt, sa fim seriosi! Refacerea relatiilor, restabilirea puntelor de comunicare pot fi intr-adevar aspecte care dau o anumita satisfactie de ordin profesional mediatorului, insa impacarea partilor nu este si nu poate reprezenta un tel si un scop pentru acesta, caci aici nu este relevanta decat vointa liber exprimata a persoanelor aflate in conflict; conteaza doar ce doresc partile, intr-o exprimare simplista! 
Partile vin la mediator nu pentru ca doresc sa se impace si nu stiu cum s-o faca, caci slava Domnului, romanul aranjeaza o cumetrie, pune un gratar si scoate o sticla de palinca si gata impacarea! 
Partile vin la mediator pentru ca nu mai intrezaresc singure modalitati de abordare si rezolvare a situatiei conflictuale in care se afla, pentru ca se afla intr-un blocaj de comunicare. De aceea au nevoie de un specialist in comunicare si managementul conflictului! 

Articolul 1172 din Codul Civil defineste contractul cu titlu oneros, respectiv contractul cu titlu gratuit. Astfel: 

"(1) Contractul prin care fiecare parte urmăreşte să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate este cu titlu oneros.

(2) Contractul prin care una dintre părţi urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine în schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit."

In spectrul celor mai sus mentionate, n-ar fi rau ca mediatorii sa se hotarasca asupra naturii juridice a contractului de mediere din prisma definitiilor puse la dispozitia noastra de catre legiuitor, caci numai asa vor cunoaste inclusiv care este rolul lor in aceasta profesie! 

In alta ordine a notiunilor, caracterul oneros al unui act juridic (vezi definitia data de dex) nu poate fi confundat in nicio situatie ori circumstanta cu ceea ce unii inteleg prin incasari cash, bancare sau evaluarea in cutii cu bomboane! 

Un citat afghan spune asa: "Lucrurile ieftine nu vin fara probleme si nici cele scumpe fara efort!"

Faceti din asta un principiu al medierii si poate ca lucrurile vor arata diferit fata de cum erau acum o jumatate de deceniu!