Nimic mai simplu! Nu poate fi dificil sa incerci a intra in pielea personajului, cata vreme, cel putin teoretic, toti oamenii simt, percep si gandesc dupa aceleasi tipare. Si totusi, practica ne pune in dificultate, ne conduce spre zone de introspectie despre care, unii dintre noi nici nu aveam habar.
Daca intr-o oarecare masura, cu totii am trecut prin vestitele si binecunoscutele, deja, "jocuri de rol", unii am avut revelatii de artist, altii ne-am descoperit, poate, al "n"- lea simt, odata intrati in paine (in limbaj urban), ne-am vazut pusi in fata unor situatii care ne-au solicitat nu doar intelectual, dar mai ales emotional.
Dar sa revenim la "empatie", acest cuvant frumos, care ne trimite cu gandul la sferele inalte, nobile ale fiintei, cele ce determina omul sa se considere inzestrat si superior...
Ni s-au facut recomandari teoretice, ne-au fost prezentate studii, lucrari stiintifice, cazuistica, toate la un loc ne-au suscitat atentia, ne-au acaparat! Dar nimic nu a fost la fel ca atunci cand ni s-a vorbit despre indubitabila "empatizare" cu partile aflate in conflict! Toti am gandit la acel moment ca avem aceasta capacitate, ca putem sa ne transpunem cu usurinta in locul, situatia sau conjunctura ce ne-ar da posibilitatea sa intelegem cu siguranta toate, dar absolut toate rolurile si mai ales, personajele.
Cata infatuare, veti spune! Dar oare nu am trecut impreuna cu brio atat prin pielea angajatorului, a angajatului, a mediatorului si a observatorului cu aceeasi pricepere si condescendenta fata de noi insine? Nu am trait toti emotia si bucuria orelor de practica cu convingerea de final ca suntem gata? Gata formati, capabili si atotcunoscatori? Nu am fost toti incercati de fiorul suficientei, a vanitatii unui micut, daca nu mare maestru in arta comunicarii? Nu ne-am autodeclarat da la A la Z evaluatori, dobanditori de competente in managementul conflictului?
Retorica, dragii mei! Falsa elocventa fata de noi si skills-urile noastre! De ce? Pentru ca "Viata bate filmul!" iar realitatea celor cu care incercam empatia este dureros de reala!
Empatie cu un tata nevoit sa renunte la fetita lui de patru ani pe care o instanta a hotarat sa o lase exclusiv unei mame prea obosite si neputincioase!
Empatie cu o femeie singura, batrana si bolnava care trage cu inversunare cu ultimul strop de putere de o bucatica de pamant pentru a nu i-o lua un vecin bun la suflet!
Empatie cu frica din noptile nedormite ale unei femei care se vede hartuita si traumatizata verbal de un recuperator zelos!
Empatie, de ce nu, dragii mei colegi, cu pacientul a carui amputatie l-a transformat iremediabil in inuman!
Incercati empatie cu un copil de zece ani caruia i-a fost adusa la cunostinta de un functionaras cu grade si chipiu, starea de "pe jumatate orfan"!
Empatie cu mama acestui copil care nu stie cum sa-i spuna ca o macina boala, iar copilul va deveni in scurt timp din "pe jumatate orfan", "orfan cu drepturi depline"!
Empatie cu toti acesti oameni, timp in care va ganditi cum sa-i faceti sa inteleaga ca ora voastra de lucru are si o scurta pauza de cafea, sau ca, inainte de toate, hartia si curentul electric din prizele voastre ii vor costa niste bani!
Si te intrebi, oare de ce nu exista verbul "a empatiza" in dictionarele lumii, ca doar noi empatizam mereu in meseria asta! Cu noi insine si unii cu altii!
Si te intrebi, oare de ce nu exista verbul "a empatiza" in dictionarele lumii, ca doar noi empatizam mereu in meseria asta! Cu noi insine si unii cu altii!
Hei! Gata! Mai e si maine o zi! In care vom vorbi despre, de ce nu, SIMPATIE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu