duminică, 30 iunie 2013

Despre Mediere si Mediator

Buna dimineata! 
Am tot vazut in ultima vreme cum se confunda Medierea in integralitatea ei cu Tranzactia! 
Iar aceasta confuzie se face inclusiv de catre colegi mediatori, este adevarat, proaspat absolventi ai cursurilor de formare initiala!
Este atat de dificil de inteles ce este de fapt aceasta Mediere? Si ca inainte de a se finaliza printr-un Acord al partilor, care nu este altceva decat expresia, materializata, sau nu, printr-un document, care consfinteste vointa si solutiile partilor, este, asa cum spuneam o intreaga analiza si autoanaliza a situatiei conflictuale, a starilor si simtamintelor legate de aceasta situatie! Medierea nu este si nu trebuie sa fie doar o modalitate de a se incheia un contract de prestari servicii cu mediatorul, si nici calea mai ieftina de a rupe relatii si de a pecetlui destine! Acest fapt se petrece des in alte medii, nu trebuie sa se mai intample si prin birourile confortabile ale unora dintre noi! 
Acei dintre dumneavoastra care s-au intalnit cu persoane hotarate sa isi rezolve problemele prin mediere, dar nu au ajuns la un acord final si total, sau au intalnit situatii in care partile au ajuns la o intelegere, dar nu a fost necesara incheierea intre acestea a unui acord in forma scrisa, stiu foarte bine ca medierea a insemnat pentru acei oameni o modalitate prin care ei aflau despre problema celuilalt, isi povesteau, pur si simplu, necazurile si temerile! Da! Oricat de tare ar mira pe unii dintre colegi, uneori, oamenii vin in Biroul de mediator pentru a povesti, pentru a se plange ca nu mai au solutie la problema lor, vin pentru ca au nevoie sa ii asculte cineva! Pentru ca se simt singuri! Si abandonati de societate! Cei puternici gasesc repede resurse si solutii, insa mai sunt si persoane care nu au la indemana aceste resurse, sau, desi le au, sunt pur si simplu coplesiti si nu mai intrevad solutia, sau, si mai grav, nu isi cunosc alternativele!
Mai sunt oameni care traiesc o viata intreaga blocati in propriile convingeri ca dreptatea le apartine si este numai a lor! Sunt oameni care devin rai si uzurpatori doar pentru ca asa li s-a spus ca trebuie sa fie in relatie cu ceilalti! Si traiesc intr-un permanent conflict cu semenii lor si cu ei insisi! Apoi, sunt categorii de persoane care au fost obisnuite sa li se spuna ca au dreptate, mai sunt oameni care au fost umiliti si indoctrinati, care nu sunt capabili sa intrevada ce optiuni au si ce alegeri trebuie sa faca! Pe toti acesti oameni cine sa ii asculte? Cine sa aiba timp cu ei si sa le afle nemultumirile? Am uitat oare, sau unii poate nici nu am stiut vreodata, ca prin mediere se repara, se cladesc si se consolideaza relatii, ca unii oameni reusesc prin mediere sa afle ca nu au in jurul lor numai dusmani, sau ca unii, dupa ani intregi de suferinta ajung sa se impace cu propriul destin?
Daca toate astea se pot intampla printr-o tranzactie, daca toate celelalte profesii vor avea timp si disponibilitate sa faca si altceva pentru oamenii acestia decat un alt document, atunci sunt libere s-o faca! Dar tot nu se vor transforma peste noapte in mediatori, pentru ca nu vor putea! Mediator devii in timp, ascultand oamenii, lasand oamenii sa vorbeasca si avand rabdare cu oamenii! Nu pentru ca ai dobandit o hartie care iti da dreptul asta! Mediator este cel care are timp pentru oameni, nu cel care nu are timp nici pentru el! 
Si stiti ceva, stimabilii mei colegi mediatori, mediator este cel care stie sa iubeasca oamenii inainte de a intra in povestile lor! Inainte de a pretinde ca stie tot despre oameni, inainte de a crede ca numai de el depind acesti oameni!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu