De tertium non disputandum!

Cateva raspunsuri la intrebarea: parintii pot incheia o intelegere cu privire la exercitarea autoritatii parintesti?

1. Se aplica principiul de drept roman "De tertium non disputandum".
2. Parintii nu pot dispune cu privire la dreptul copilului de "a beneficia" de autoritatea lor parinteasca. Autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc persoana si bunurile copilului, exercitarea acesteia intrand in sarcina parintilor. 
3. Autoritatea parinteasca apartine in mod egal ambilor parinti, conform art. 483 din Codul Civil si face parte din categoria acelor drepturi asupra carora partile nu pot dispune! 
4. In situatiile expres si limitativ prevazute de lege, doar instanta poate dispune ca autoritatea parinteasca sa fie exercitata doar de unul dintre parinti.
5. Renuntarea la exercitarea autoritatii parintesti, in tot sau in parte, reprezinta (din punctul meu de vedere) abandon! Cu exceptia hotararilor judecatoresti, orice alta conventie cu privire la acordarea autoritatii parintesti unuia dintre parinti poate fi interpretata ca si "confiscare" a dreptului universal si divin al copilului de a avea doi parinti.
6. Decaderea din drepturile parintesti poate fi singura motivatie suficient de plauzibila care sa justifice o masura atat de radicala, si ar avea sens doar in urmarirea interesului superior al copilului minor. 
7. Nicio instanta nu va incuviinta o intelegere ce poate cadea cu usurinta sub incidenta abandonului de copii. 
8. In alta ordine de idei, Medierea faciliteaza solutionarea de conflicte/dispute, si nu reprezinta o "scurtatura" care sa vina in sprijinul celor ce doresc abdicarea (mai mult sau mai putin constientizata) de la responsabilitati! 

Dreptul incontestabil al fiintei umane de a procrea incumba asumarea responsabilitatilor ce deriva din insasi esenta acestui drept! Parintele este responsabil pentru viata copiilor lui si implicit pentru calitatea vietii acestora!